Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 22:9-25 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. În orice pricină de înșelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un lucru pierdut, despre care se va zice: «Uite-l!» – pricina amîndoror părților să meargă pînă la Dumnezeu; acela, pe care-l va osîndi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său.

10. Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie, sau un dobitoc, oarecare să i-l păstreze, și dobitocul moare, își strică un mădular, sau e luat cu sila dela el, fără să fi văzut cineva,

11. să se facă un jurămînt în Numele Domnului între cele două părți; și cel ce a păstrat dobitocul, va mărturisi că n’a pus mîna pe avutul aproapelui său; stăpînul dobitocului va primi jurămîntul acesta, și celalt nu va fi dator să i-l înlocuiască.

12. Dar dacă dobitocul a fost furat dela el, va fi dator față de stăpînul lui să i-l înlocuiască.

13. Dacă dobitocul a fost sfășiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă, și nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfășiat.

14. Dacă un om împrumută altuia o vită, și vita își strică un mădular sau moare în lipsa stăpînului ei, va trebui s’o plăteacă.

15. Dacă stăpînul e de față, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, prețul chiriei va fi deajuns.

16. Dacă un om înșală pe o fată nelogodită, și se culcă cu ea, îi va plăti zestrea și o va lua de nevastă.

17. Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint prețul zestrei cuvenite fetelor.

18. Pe vrăjitoare să n’o lași să trăiască.

19. Oricine se culcă cu un dobitoc, să fie pedepsit cu moartea.

20. Cine aduce jertfe altor dumnezei decît Domnului singur, să fie nimicit cu desăvîrșire.

21. Să nu chinuiești pe străin, și să nu-l asuprești, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.

22. Să nu asuprești pe văduvă, nici pe orfan.

23. Dacă-i asuprești, și ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;

24. mînia Mea se va aprinde, și vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămînea văduve, și copiii voștri vor rămînea orfani.

25. Dacă împrumuți bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii față de el ca un cămătar, și să nu ceri camătă dela el.

Citiți capitolul complet Exodul 22