Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 22:14-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

14. Dacă un om împrumută altuia o vită, și vita își strică un mădular sau moare în lipsa stăpînului ei, va trebui s’o plăteacă.

15. Dacă stăpînul e de față, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, prețul chiriei va fi deajuns.

16. Dacă un om înșală pe o fată nelogodită, și se culcă cu ea, îi va plăti zestrea și o va lua de nevastă.

17. Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint prețul zestrei cuvenite fetelor.

18. Pe vrăjitoare să n’o lași să trăiască.

19. Oricine se culcă cu un dobitoc, să fie pedepsit cu moartea.

20. Cine aduce jertfe altor dumnezei decît Domnului singur, să fie nimicit cu desăvîrșire.

21. Să nu chinuiești pe străin, și să nu-l asuprești, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.

22. Să nu asuprești pe văduvă, nici pe orfan.

23. Dacă-i asuprești, și ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;

24. mînia Mea se va aprinde, și vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămînea văduve, și copiii voștri vor rămînea orfani.

Citiți capitolul complet Exodul 22