Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 20:13-26 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

13. Să nu ucizi.

14. Să nu preacurvești.

15. Să nu furi.

16. Să nu mărturisești strîmb împotriva aproapelui tău.

17. Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.

18. Tot poporul auzea tunetele și sunetul trîmbiței și vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliștea aceasta, poporul tremura, și stătea în depărtare.

19. Ei au zis lui Moise: „Vorbește-ne tu însuți, și te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.“

20. Moise a zis poporului: „Nu vă spăimîntați; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare, și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.“

21. Poporul stătea în depărtare; iar Moise s’a apropiat de norul în care era Dumnezeu.

22. Domnul a zis lui Moise: „Așa să vorbești copiilor lui Israel: «Ați văzut că v’am vorbit din ceruri.

23. Să nu faceți dumnezei de argint și dumnezei de aur, ca să-i puneți alături de Mine; să nu vă faceți alți dumnezei.

24. Să-Mi ridici un altar de pămînt, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de mulțămire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, și te voi binecuvînta.

25. Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zidești din pietre cioplite; căci cum îți vei pune dalta în piatră, o vei pîngări.

26. Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ți se descopere goliciunea înaintea lui.“

Citiți capitolul complet Exodul 20