Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 17:1-6 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice, pe cari poruncise Domnul să le facă; și au tăbărît la Refidim. Acolo poporul n’a găsit apă de băut.

2. Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!“ Moise le-a răspuns: „Pentruce căutați ceartă cu mine? Pentruce ispitiți pe Domnul?“

3. Poporul stătea acolo, chinuit de sete, și cîrtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentruce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii și turmele noastre?“

4. Moise a strigat către Domnul, și a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin, și au să mă ucidă cu pietre.“

5. Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului, și ia cu tine vreo cîțiva din bătrînii lui Israel; ia-ți în mînă și toiagul cu care ai lovit rîul, și pornește!

6. Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stînca Horebului; vei lovi stînca, și va țîșni apă din ea, și poporul va bea.“ Moise a făcut așa, în fața bătrînilor lui Israel.

Citiți capitolul complet Exodul 17