Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 1:13-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

13. Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.

14. Le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi, și prin tot felul de lucrări depe cîmp: în toate muncile acestea pe cari-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă.

15. Împăratul Egiptului a poruncit moașelor Evreilor, numite una Șifra, și cealaltă Pua,

16. și le-a zis: „Cînd veți împlini slujba de moașe pe lîngă femeile Evreilor, și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă este băiat, să-l omorîți; iar dacă este fată, s’o lăsați să trăiască.“

17. Dar moașele s’au temut de Dumnezeu, și n’au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.

18. Împăratul Egiptului a chemat pe moașe, și le-a zis: „Pentruce ați făcut lucrul acesta, și ați lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?“

19. Moașele au răspuns lui Faraon: „Pentrucă femeile Evreilor nu sînt ca Egiptencele; ele sînt vînjoase și nasc înainte de venirea moașei.“

20. Dumnezeu a făcut bine moașelor; și poporul s’a înmulțit și a ajuns foarte mare la număr.

21. Pentrucă moașele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.

22. Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: „Să aruncați în rîu pe orice băiat care se va naște, și să lăsați pe toate fetele să trăiască.“

Citiți capitolul complet Exodul 1