Vechiul Testament

Noul Testament

Estera 9:13-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

13. Estera a răspuns: „Dacă împăratul găsește cu cale, să fie îngăduit Iudeilor cari sînt la Susa să facă și mîne după porunca de azi, și să spînzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.“

14. Și împăratul a poruncit să se facă așa. Porunca a fost adusă la cunoștința poporului din Susa. Au spînzurat pe cei zece fii ai lui Haman.

15. Iudeii cari se aflau în Susa s’au strîns din nou în a patrusprezecea zi a lunii Adar, și au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n’au pus mîna pe averile lor.

16. Ceilalți Iudei din celelalte ținuturi ale împăratului s’au strîns și și-au apărat viața. Au căpătat astfel odihnă, scăpînd de vrăjmașii lor, și au ucis șaptezeci și cinci de mii din cei ce le erau vrăjmași. Dar n’au pus mîna pe averile lor.

17. Aceste lucruri s’au întîmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a patrusprezecea, Iudeii s’au odihnit, și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie.

18. Cei ce se aflau la Susa, s’au strîns în ziua a treisprezecea și a patrusprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s’au odihnit, și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie.

19. De aceea Iudeii dela țară, cari locuiesc în cetăți fără ziduri, au făcut din ziua a patrusprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăț și de sărbătoare, în care își trimet daruri unii altora.

20. Mardoheu a scris aceste lucruri, și a trimes scrisori tuturor Iudeilor din toate ținuturile împăratului Ahașveroș, de aproape și din depărtare.

21. Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a patrusprezecea și a cincisprezecea a lunii Adar,

Citiți capitolul complet Estera 9