Vechiul Testament

Noul Testament

Estera 5:3-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, și ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăție, îți voi da.“

4. Estera a răspuns: „Dacă împăratul găsește cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospățul pe care i l-am pregătit.“

5. Și împăratul a zis: „Duceți-vă îndată și aduceți pe Haman, cum dorește Estera.“Împăratul s’a dus cu Haman la ospățul pe care-l pregătise Estera.

6. Și pe cînd beau vin, împăratul a zis Esterei: „Care este cererea ta? Ea îți va fi împlinită. Ce dorești? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăție, o vei căpăta.“

7. Estera a răspuns: „Iată ce cer și ce doresc.

8. Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului, și dacă găsește cu cale, împăratul să-mi împlinească cererea și să-mi facă dorința, să mai vină împăratul cu Haman și la ospățul pe care li-l voi pregăti, și mîne voi da răspuns împăratului după porunca lui.“

9. Haman a ieșit în ziua aceea, vesel și cu inima mulțămită. Dar, cînd a văzut, la poarta împăratului, pe Mardoheu care nu se scula nici nu se mișca înaintea lui, s’a umplut de mînie împotriva lui Mardoheu.

10. A știut totuș să se stăpînească, și s’a dus acasă. Apoi a trimes să aducă pe prietenii săi și pe nevastă-sa Zereș.

11. Haman le-a vorbit despre strălucirea bogățiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie, și despre locul pe care i-l dăduse mai pesus de căpeteniile și slujitorii împăratului.

Citiți capitolul complet Estera 5