Vechiul Testament

Noul Testament

Estera 2:12-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Fiecare fată se ducea la rîndul ei la împăratul Ahașveroș, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungîndu-se șase luni cu untdelemn de mirt, și șase luni cu miresme de mirozne femeiești.

13. Așa se ducea fiecare fată la împărat. Și, cînd trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia.

14. Se ducea seara; și a doua zi dimineața trecea în a doua casă a femeilor, supt privegherea lui Șaașgaz, famenul împăratului și păzitorul țiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decît cînd ar fi dorit împăratul și ar fi chemat-o pe nume.

15. Cînd i-a venit rîndul să se ducă la împărat, Estera, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n’a cerut decît ce a fost rînduit de Hegai, famenul împăratului și păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.

16. Estera a fost dusă la împăratul Ahașveroș, în casa împărătească, în luna zecea, adică luna Tebet, în al șaptelea an al domniei lui.

17. Împăratul a iubit pe Estera mai mult decît pe toate celelalte femei, și ea a căpătat trecere și iubire înaintea lui mai mult decît toate celelalte fete. I-a pus cununa împărătească pe cap, și a făcut-o împărăteasă în locul Vastii.

Citiți capitolul complet Estera 2