Vechiul Testament

Noul Testament

Eclesiastul 2:8-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. Mi-am strîns argint și aur, și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cîntăreți și cîntărețe, și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei.

9. Am ajuns mare, mai mare de cît toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înțelepciunea.

10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, și aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.

11. Apoi, cînd m’am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vînt, și că nu este nimic trainic supt soare.

Citiți capitolul complet Eclesiastul 2