13. Și am văzut, că înțelepciunea este cu atît mai de folos de cît nebunia, cu cît este mai de folos lumina de cît întunerecul;
14. înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că și unul și altul au aceeaș soartă.
15. Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeaș soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?“ Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.“
16. Căci pomenirea înțeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul!
17. Atunci am urît viața căci nu mi-a plăcut ce se face supt soare: totul este deșertăciune și goană după vînt.
18. Mi-am urît pînă și toată munca pe care am făcut-o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
19. Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuș el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune supt soare. Și aceasta este o deșertăciune.
20. Am ajuns pînă acolo că m’a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut-o supt soare.