11. Apoi, cînd m’am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vînt, și că nu este nimic trainic supt soare.
12. Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. –Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceeace s’a făcut și mai înainte. –
13. Și am văzut, că înțelepciunea este cu atît mai de folos de cît nebunia, cu cît este mai de folos lumina de cît întunerecul;
14. înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că și unul și altul au aceeaș soartă.
15. Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeaș soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?“ Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.“
16. Căci pomenirea înțeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul!
17. Atunci am urît viața căci nu mi-a plăcut ce se face supt soare: totul este deșertăciune și goană după vînt.
18. Mi-am urît pînă și toată munca pe care am făcut-o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.