10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, și aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.
11. Apoi, cînd m’am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vînt, și că nu este nimic trainic supt soare.
12. Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. –Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceeace s’a făcut și mai înainte. –
13. Și am văzut, că înțelepciunea este cu atît mai de folos de cît nebunia, cu cît este mai de folos lumina de cît întunerecul;
14. înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că și unul și altul au aceeaș soartă.
15. Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeaș soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?“ Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.“
16. Căci pomenirea înțeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul!
17. Atunci am urît viața căci nu mi-a plăcut ce se face supt soare: totul este deșertăciune și goană după vînt.
18. Mi-am urît pînă și toată munca pe care am făcut-o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
19. Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuș el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune supt soare. Și aceasta este o deșertăciune.
20. Am ajuns pînă acolo că m’a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut-o supt soare.
21. Căci este cîte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbîndă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s’a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău.
22. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește supt soare?
23. Toate zilele lui sînt pline de durere, și truda lui nu este de cît necaz: nici măcar noaptea n’are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune.
24. Nu este altă fericire pentru om decît să mănînce și să bea, și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mîna lui Dumnezeu.
25. Cine, în adevăr, poate să mănînce și să se bucure fără El?