Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 3:7-26 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. Iar toate vitele și prada din cetăți le-am luat pentru noi.

8. Astfel în vremea aceea am cucerit dela cei doi împărați ai Amoriților țara de dincoace de Iordan, dela pîrîul Arnon pînă la muntele Hermon,

9. (Sidoniții zic Hermonului Sirion, și Amoriții îl numesc Senir),

10. toate cetățile din cîmpie, tot Galaadul și tot Basanul pînă la Salca și Edrei, cetăți din împărăția lui Og în Basan.

11. (Numai Og, împăratul Basanului, mai rămăsese din neamul Refaimiților. Patul lui, un pat de fer, este la Raba, cetatea copiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coți, și lățimea de patru coți, după cotul unui om.)

12. Atunci am luat în stăpînire țara aceasta. Am dat Rubeniților și Gadiților ținutul de la Aroer, care este pe pîrîul Arnon, și jumătatea muntelui Galaad cu cetățile lui.

13. Am dat la jumătate din seminția lui Manase ce mai rămînea din Galaad și toată împărăția lui Og din Basan: tot ținutul Argob, cu tot Basanul, care purta numele de țara Refaimiților.

14. Iair, fiul lui Manase, a luat tot ținutul Argob pînă la hotarul Gheșuriților și Maacatiților, și a pus numele lui tîrgurilor Basanului, numite și azi tîrgurile lui Iair.

15. Am dat Galaadul lui Machir.

16. Rubeniților și Gadiților le-am dat o parte din Galaad pînă la pîrîul Arnon, al cărui mijloc slujește ca hotar, și pînă la pîrîul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon;

17. le-am mai dat cîmpia, mărginită de Iordan, dela Chineret pînă la marea cîmpiei, Marea Sărată, la picioarele muntelui Pisga spre răsărit.

18. În vremea aceea, v’am dat porunca aceasta: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă dă în mînă țara aceasta ca s’o stăpîniți. Voi toți, cei buni de luptă, să mergeți înarmați înaintea copiilor lui Israel.

19. Numai femeile voastre, pruncii și vitele voastre – știu că aveți multe vite – să rămînă în cetățile pe cari vi le-am dat,

20. pînă ce Domnul va da odihnă fraților voștri ca și vouă, și vor lua și ei în stăpînire țara pe care le-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, dincolo de Iordan. După aceea vă veți întoarce fiecare în moștenirea pe care v’am dat-o.

21. În vremea aceea, am poruncit lui Iosua, și i-am zis: „Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, acestor doi împărați: așa va face Domnul tuturor împărățiilor împotriva cărora vei merge.

22. Nu te teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta El însuș pentru voi.“

23. În vremea aceea, m’am rugat Domnului, și am zis:

24. „Stăpîne Doamne! Tu ai început să arăți robului Tău mărirea Ta și mîna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer și pe pămînt, care să poată face lucrări ca ale Tale și să aibă o putere ca a Ta?

25. Lasă-mă, Te rog, să trec, și să văd țara aceea bună de dincolo de Iordan, munții aceia frumoși și Libanul!“

26. Dar Domnul S’a mîniat pe mine, din pricina voastră, și nu m’a ascultat. Domnul mi-a zis: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta.

Citiți capitolul complet Deuteronomul 3