Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 21:4-13 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Să ducă vițeaua aceea într’o vale cu apă care nu seacă niciodată și unde nu se ară nici nu se seamănă; și acolo, să taie capul vițelei în vale.

5. Atunci să se apropie preoții, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească și să binecuvinteze în Numele Domnului, și ei trebuie să hotărască în orice ceartă și în orice rănire.

6. Toți bătrînii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-și spele mînile pe vițeaua căreia i-au tăiat capul în vale.

7. Și, luînd cuvîntul, să zică: „Mînile noastre n’au vărsat sîngele acesta, și ochii noștri nu l-au văzut vărsîndu-se.

8. Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sîngele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel.“ Și sîngele acela nu-i va fi pus în socoteală.

9. Astfel trebuie să curăți din mijlocul tău sîngele nevinovat, făcînd ce este plăcut înaintea Domnului.

10. Cînd vei merge la război împotriva vrăjmașilor tăi, dacă Domnul îi dă în mînile tale, și vei lua prinși din ei,

11. poate că printre cei prinși vei vedea o femeie frumoasă, și vei dori s’o iei de nevastă.

12. Atunci s’o aduci înlăuntrul casei tale. Ea să-și radă capul și să-și taie unghiile,

13. să-și lepede hainele pe cari le purta cînd a fost prinsă, să locuiască în casa ta, și să plîngă pe tatăl și pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat, și ea să-ți fie nevastă.

Citiți capitolul complet Deuteronomul 21