Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 17:7-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. Întăi mîna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mîna întregului popor. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.

8. Dacă ți se va părea prea greu de judecat o pricină privitoare la un omor, la o neînțelegere, sau la o rănire, și va da prilej la ceartă în lăuntrul cetății tale, să te scoli și să te sui la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău.

9. Să te duci la preoți, Leviți, și la cel ce va împlini atunci slujba de judecător; să-i întrebi, și ei îți vor spune hotărîrea legii.

10. Să faci cum îți vor spune ei în locul pe care-l va alege Domnul, și să ai grijă să faci cum te vor învăța ei.

11. Să faci după legea pe care te vor învăța și după hotărîrea pe care o vor rosti ei, să nu te abați dela ce-ți vor spune ei, nici la dreapta nici la stînga.

12. Omul care, din mîndrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoți astfel răul din mijlocul lui Israel,

Citiți capitolul complet Deuteronomul 17