Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 17:5-10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. atunci să aduci la porțile cetății tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea, și să ucizi cu pietre sau să pedepsești cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea.

6. Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor.

7. Întăi mîna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mîna întregului popor. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.

8. Dacă ți se va părea prea greu de judecat o pricină privitoare la un omor, la o neînțelegere, sau la o rănire, și va da prilej la ceartă în lăuntrul cetății tale, să te scoli și să te sui la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău.

9. Să te duci la preoți, Leviți, și la cel ce va împlini atunci slujba de judecător; să-i întrebi, și ei îți vor spune hotărîrea legii.

10. Să faci cum îți vor spune ei în locul pe care-l va alege Domnul, și să ai grijă să faci cum te vor învăța ei.

Citiți capitolul complet Deuteronomul 17