Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 10:11-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Domnul mi-a zis: «Scoală-te, du-te, și mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpînire țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da.»

12. Acum, Israele, ce alta cere dela tine Domnul, Dumnezeul tău, decît să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău,

13. să păzești poruncile Domnului și legile Lui pe cari ți le dau astăzi, ca să fii fericit?

14. Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sînt cerurile și cerurile cerurilor, pămîntul și tot ce cuprinde el.

15. Și numai de părinții tăi S’a alipit Domnul ca să-i iubească; și după ei, pe sămînța lor, pe voi v’a ales El dintre toate popoarele, cum vedeți azi.

16. Să vă tăiați dar inima împrejur, și să nu vă mai înțepeniți gîtul.

17. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșat, care nu caută la fața oamenilor și nu primește daruri;

18. care face dreptate orfanului și văduvei, care iubește pe străin și-i dă hrană și îmbrăcăminte.

19. Să iubiți pe străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.

20. Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujești, să te alipești de El, și pe Numele Lui să juri.

Citiți capitolul complet Deuteronomul 10