Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 9:3-9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă.

4. M’am rugat Domnului, Dumnezeului meu și I-am făcut următoarea mărturisire:„Doamne, Dumnezeule mare și înfricoșate, Tu, care ții legămîntul și dai îndurare celorce Te iubesc și păzesc poruncile Tale!

5. Noi am păcătuit, am săvîrșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut dela poruncile și orînduirile Tale.

6. N’am ascultat pe robii Tăi proorocii, cari au vorbit, în Numele Tău, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri, și către tot poporul țării.

7. Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în cari i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de cari s’au făcut vinovați față de Tine!

8. Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine, da, nouă, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, și părinților noștri, pentrucă am păcătuit împotriva Ta!

9. La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea și iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!

Citiți capitolul complet Daniel 9