Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 7:25-28 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt, și se va încumeta să schimbe vremile și legea; și sfinții vor fi dați în mînile lui timp de o vreme, două vremi, și o jumătate de vreme.

26. Apoi va veni judecata, și i se va lua stăpînirea, care va fi prăbușită și nimicită pentru totdeauna.

27. Dar domnia, stăpînirea și puterea tuturor împărățiilor cari sînt pretutindeni supt ceruri, se vor da poporului sfinților Celui Prea Înalt. Împărăția Lui este o împărăție vecinică, și toate puterile Îi vor sluji și-L vor asculta!

28. Aici s’au sfîrșit cuvintele. Pe mine, Daniel, m’au turburat nespus de mult gîndurile mele, și mi s’a schimbat coloarea feții; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.

Citiți capitolul complet Daniel 7