Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 2:4-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Vecinic să trăiești, împărate! Spune robilor tăi visul, și-ți vom arăta tîlcuirea lui!“

5. Împăratul a luat iarăș cuvîntul și a zis Haldeilor: „Mi-a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veți veți face cunoscut visul și tîlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți, și casele voastre vor fi prefăcute într’un morman de murdării.

6. Dar dacă-mi veți spune visul și tîlcuirea lui, veți primi dela mine daruri și răsplătiri, și mare cinste. Deaceea, spuneți-mi visul și tălmăcirea lui!“

7. Ei au răspuns a doua oară: „Să spună împăratul robilor săi visul, și i-l vom tălmăci!“

8. Împăratul a luat iarăș cuvîntul și a zis: „Văd, cu adevărat, că voiți să cîștigați vreme, pentru că vedeți că lucrul mi-a scăpat din minte.

9. Dacă deci nu-mi veți spune visul, vă așteaptă pe toți aceeaș soartă, fiindcă vreți să vă înțelegeți ca să-mi spuneți minciuni și neadevăruri, pînă se vor schimba vremurile. De aceea, spuneți-mi visul, ca să știu dacă sînteți în stare să mi-l și tîlcuiți!“

10. Haldeii au răspuns împăratului: „Nu este nimeni pe pămînt, care să poată spune ce cere împăratul; deaceea niciodată niciun împărat, oricît de mare și puternic ar fi fost, n’a cerut așa ceva dela niciun vrăjitor, cititor în stele sau Haldeu!

11. Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuință nu este printre muritori!“

12. La auzul acestor cuvinte, împăratul s’a mîniat, și s’a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toți înțelepții Babilonului.

13. Hotărîrea ieșise, înțelepții începuseră să fie omorîți, și căutau și pe Daniel și pe tovarășii lui, ca să-i piardă.

14. Atunci Daniel a vorbit cu minte și cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieșise să omoare pe înțelepții Babilonului.

Citiți capitolul complet Daniel 2