Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 11:38-44 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

38. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetățuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoșteau părinții săi, îi va aduce cinste cu aur și argint, cu pietre scumpe și lucruri de preț.

39. Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaște, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulți, și le va împărți moșii ca răsplată.

40. La vremea sfîrșitului, împăratul dela miazăzi se va împunge cu el. Și împăratul dela miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară și călăreți, și cu multe corăbii; va înainta asupra țărilor lui, se va revărsa ca un rîu și le va îneca.

41. Va intra și în țara cea minunată, și zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, și fruntașii copiilor lui Amon vor scăpa din mîna lui.

42. Își va întinde mîna peste felurite țări, și nici țara Egiptului nu va scăpa.

43. Ci se va face stăpîn pe vistieriile de aur și de argint, și pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii și Etiopienii vor veni în alai după el.

44. Dar niște zvonuri, venite dela răsărit și dela miazănoapte, îl vor înspăimînta, și atunci va porni cu o mare mînie, ca să prăpădească și să nimicească cu desăvîrșire pe mulți.

Citiți capitolul complet Daniel 11