Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 11:23-39 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

23. După ce se vor uni cu el, el va întrebuința o viclenie; va porni, și va birui cu puțină lume.

24. Va intra, pe neașteptate, în locurile cele mai roditoare ale ținutului; va face ce nu făcuseră nici părinții lui, nici părinții părinților lui: va împărți prada, jafurile și bogățiile; va urzi la planuri împotriva cetățuilor, și aceasta va ținea o vreme.

25. Apoi, va porni în fruntea unei mari oștiri, cu puterea și mînia lui, împotriva împăratului dela miazăzi. Și împăratul dela miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare și foarte puternică; dar nu va putea să țină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui.

26. Ceice vor mînca bucate dela masa lui îi vor aduce pieirea; oștile lui se vor împrăștia ca un rîu, și morții vor cădea în mare număr.

27. Cei doi împărați nu vor căuta decît să-și facă rău unul altuia, vor sta la aceeaș masă și vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfîrșitul nu va veni decît la vremea hotărîtă.

28. Cînd se va întorce în țara lui cu mari bogății, în inima lui va fi vrăjmaș legămîntului sfînt, va lucra împotriva lui, și apoi se va întoarce în țara lui.

29. La o vreme hotărîtă, va porni din nou împotriva împăratului de miază-zi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte

30. Ci niște corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, desnădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mînios împotriva legămîntului sfînt, nu va sta cu mînile în sîn; ci, la întoarcere, se va înțelege cu ceice vor părăsi legămîntul sfînt.

31. Niște oști trimese de el, vor veni și vor spurca sfîntul Locaș, cetățuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, și vor așeza urîciunea pustiitorului. Va ademeni prin lingușiri pe ceice rup legămîntul.

32. Dar aceia din popor, cari vor cunoaște pe Dumnezeul lor, vor rămînea tari, și vor face mari isprăvi.

33. Înțelepții poporului vor învăța pe mulți. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviți de sabie și de flacără, de robie și de jaf.

34. Cînd vor cădea, vor fi ajutați puțin, și mulți se vor uni cu ei din fățărnicie.

35. Chiar și din cei înțelepți, mulți vor cădea, ca să fie încercați, curățiți și albiți, pînă la vremea sfîrșitului, căci sfîrșitul nu va fi decît la vremea hotărîtă.

36. Împăratul va face ce va voi; se va înălța, se va slăvi mai pe sus de toți dumnezeii, și va spune lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; și va propăși pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini.

37. Nu va ținea seamă nici de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor; cu un cuvînt, nu va ținea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toți.

38. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetățuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoșteau părinții săi, îi va aduce cinste cu aur și argint, cu pietre scumpe și lucruri de preț.

39. Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaște, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulți, și le va împărți moșii ca răsplată.

Citiți capitolul complet Daniel 11