Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 7:24-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

24. Tu ai întărit pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; și Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.

25. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămînă în veci cuvîntul pe care l-ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui, și lucrează după cuvîntul Tău.

26. Slăvit să fie Numele Tău pe vecie, și să se zică: «Domnul oștirilor este Dumnezeul lui Israel». Și casa robului Tău David, să rămînă înaintea Ta!»

27. Căci Tu însuți, Doamne al oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău, zicînd: «Eu îți voi întemeia o casă!» De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ți facă această rugăciune.

28. Acum, Doamne Dumnezeule, Tu ești Dumnezeu, și cuvintele Tale sînt adevăr, și Tu ai vestit harul acesta robului Tău.

29. Binecuvintează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, și, prin binecuvîntarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvîntată pe vecie“.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 7