Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 6:9-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. David s’a temut de Domnul în ziua aceea, și a zis: „Cum să intre chivotul Domnului la mine?“

10. N’a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, și l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.

11. Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, și Domnul a binecuvîntat pe Obed-Edom și toată casa lui.

12. Au venit și au spus împăratului David: „Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom și tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.“ Atunci David a pornit, și a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei.

13. Cînd ceice duceau chivotul Domnului au făcut șase pași, au jertfit un bou și un vițel gras.

14. David juca din răsputeri înaintea Domnului, și era încins cu efodul de in subțire.

15. Astfel au suit David și toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie și în sunet de trîmbițe.

16. Pe cînd chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; și, văzînd pe împăratul David sărind și jucînd înaintea Domnului, l-a disprețuit în inima ei.

17. După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; și David a adus înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de mulțămire.

18. Cînd a isprăvit David de adus arderile de tot și jertfele de mulțămire, a binecuvîntat poporul în Numele Domnului oștirilor.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 6