Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 3:11-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Iș-Boșet n’a îndrăznit să mai răspundă o vorbă lui Abner, pentrucă se temea de el.

12. Abner a trimes soli la David, să-i spună din partea lui: „A cui este țara? Fă legămînt cu mine, și mîna mea te va ajuta să întorci la tine pe tot Israelul“.

13. El a răspuns: „Bine! voi face legămînt cu tine, dar îți cer un lucru: să nu-mi vezi fața decît dacă-mi vei aduce mai întîi pe Mical, fata lui Saul cînd vei veni la mine“.

14. Și David a trimes soli lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi pe nevastă-mea Mical, cu care m’am logodit pentru o sută de prepuțuri dela Filisteni“.

15. Iș-Boșet a trimes s’o ia dela bărbatul ei Paltiel, fiul lui Laiș.

16. Și bărbatul ei a mers după ea plîngînd pînă la Bahurim. Atunci Abner i-a zis: „Pleacă, și întoarce-te!“ Și el s’a întors.

17. Abner a stat de vorbă cu bătrînii lui Israel, și le-a zis: „Odinioară voi doreați să aveți împărat pe David;

18. puneți-l acum, căci Domnul a zis despre el: «Prin robul Meu David voi izbăvi pe poporul Meu Israel din mîna Filistenilor și din mîna tuturor vrăjmașilor lui.“

19. Abner a vorbit și lui Beniamin, și s’a dus să spună în auzul lui David la Hebron ce hotărîse Israel și toată casa lui Beniamin.

20. A ajuns la David în Hebron, însoțit de douăzeci de oameni; și David a dat un ospăț în cinstea lui Abner și acelor cari erau cu el.

21. Abner a zis lui David: „Mă voi scula, și voi pleca să strîng tot Israelul la domnul meu împăratul, ca să facă legămînt cu tine, și să domnești în totul după dorința ta“. David a dat drumul lui Abner, care a plecat în pace.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 3