Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 2:6-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Și acum, Domnul să vă arate bunătate și credincioșie! Vă voi face și eu bine, pentrucă v’ați purtat astfel.

7. Să vi se întărească mînile, și fiți viteji; căci stăpînul vostru Saul a murit, și pe mine m’a uns casa lui Iuda împărat peste ea“.

8. Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Saul, a luat pe Iș-Boșet, fiul lui Saul, și l-a trecut la Mahanaim.

9. L-a pus împărat peste Galaad, peste Gheșuriți, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.

10. Iș-Boșet, fiul lui Saul, era în vîrstă de patruzeci de ani, cînd s’a făcut împărat al lui Israel, și a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.

11. Timpul cît a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de șapte ani și șase luni.

12. Abner, fiul lui Ner, și oamenii lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, au ieșit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.

13. Ioab, fiul Țeruiei, și oamenii lui David, au pornit și ei. S’au întîlnit la iazul din Gabaon, și s’au oprit unii dincoace de iaz, și ceilalți dincolo.

14. Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceștia, și să se bată înaintea noastră!“ Ioab a răspuns: „Să se scoale!“

15. S’au sculat și au înaintat în acelaș număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iș-Boșet, fiul lui Saul; și doisprezece inși ai lui David.

16. Fiecare, apucînd pe protivnicul lui de cap, i-a împlîntat sabia în coastă, și au căzut toți deodată. Și locul acela de lîngă Gabaon, s’a numit Helcat-Hațurim.

17. În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner și bărbații lui Israel au fost bătuți de oamenii lui David.

18. Acolo se aflau cei trei fii ai Țeruiei: Ioab, Abișai și Asael. Asael era iute de picioare, ca o căprioară de cîmp:

19. el a urmărit pe Abner, fără să se abată la dreapta sau la stînga.

20. Abner s’a uitat înapoi, și a zis: „Tu ești Asael?“ Și el a răspuns: „Eu“.

21. Abner i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stînga, pune mîna pe unul din tinerii aceștia, și ia-i armele.“ Dar Asael n’a vrut să se abată dindărătul lui.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 2