Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 15:23-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

23. Tot ținutul plîngea și scoteau țipete mari, la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut apoi și el pîrîul Chedron, și tot poporul a apucat pe drumul care duce în pustie.

24. Țadoc era și el acolo, și cu el toți Leviții, ducînd chivotul legămîntului lui Dumnezeu; și au așezat jos chivotul lui Dumnezeu, și Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieșit din cetate.

25. Împăratul a zis lui Țadoc: „Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi și mă va face să văd chivotul și locașul lui.

26. Dar dacă va zice: «Nu-mi place de tine», iată-mă, să facă ce va crede cu mine.

27. Împăratul a mai zis preotului Țadoc: «Înțelegi? Întoarce-te în pace în cetate, cu fiul tău Ahimaaț, și cu Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voștri.

28. Vedeți, voi aștepta în cîmpiile pustiei, pînă ce-mi vor veni vești din partea voastră.“

29. Astfel Țadoc și Abiatar au dus înapoi chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim, și au rămas acolo.

30. David a suit dealul măslinilor. Suia plîngînd și cu capul acoperit, și mergea cu picioarele goale; și toți ceice erau cu el și-au acoperit și ei capul, și suiau plîngînd.

31. Au venit și au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.“ Și David a zis: „Doamne, nimicește sfaturile lui Ahitofel!“

Citiți capitolul complet 2 Samuel 15