Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 14:20-27 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

20. Ca să dea o altă înfățișare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atît de înțelept ca și un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pămînt.“

21. Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar, de adu înapoi pe tînărul Absalom.“

22. Ioab a căzut cu fața la pămînt, s’a închinat, și a binecuvîntat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaște azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvîntul robului său.“

23. Ioab s’a sculat, a plecat în Gheșur, și a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.

24. Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui, și să nu-mi vadă fața.“ Și Absalom s’a dus în casa lui, și n’a văzut fața împăratului.

25. Nu era om în tot Israelul așa de vestit ca Absalom în privința frumuseței lui; din talpa piciorului pînă în creștetul capului, n’avea niciun cusur.

26. Cînd își tundea capul – și-l tundea în fiecare an, pentrucă părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.

27. Lui Absalom i s’au născut trei fii, și o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 14