Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 12:8-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. te-am făcut stăpîn pe casa stăpînului tău, am pus la sînul tău nevestele stăpînului tău, și ți-am dat casa lui Israel și Iuda. Și dacă ar fi fost puțin atîta, aș mai fi adăugat.

9. Pentruce dar ai disprețuit tu cuvîntul Domnului, făcînd ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, Hetitul; ai luat de nevastă pe nevastă-sa, și pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.

10. Acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentrucă M’ai disprețuit, și pentrucă ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, Hetitul.»

11. Așa vorbește Domnul. «Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta, și voi lua de subt ochii tăi, pe nevestele tale și le voi da altuia care se va culca cu ele în fața soarelui acestuia.

12. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucru acesta în fața întregului Israel și în fața soarelui.“

13. David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!“ Și Natan a zis lui David: „Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri.

14. Dar, pentrucă ai făcut pe vrăjmașii Domnului să-L hulească, săvîrșind fapta aceasta, fiul care ți s’a născut, va muri.“

Citiți capitolul complet 2 Samuel 12