Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 23:8-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. A adus pe toți preoții din cetățile lui Iuda; a pîngărit înălțimile unde ardeau preoții tămîie, dela Gheba pînă la Beer-Șeba; și a dărîmat înălțimile de la porți, cea care era la intrarea porții lui Iosua, căpetenia cetății, și cea care era la stînga porții cetății.

9. Totuș, preoții înălțimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mîncau azime în mijlocul fraților lor.

10. Împăratul a pîngărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-și mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.

11. A îndepărtat dela intrarea casei Domnului caii, pe cari împărații lui Iuda îi închinaseră soarelui, lîngă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; și a ars în foc carăle soarelui.

12. Împăratul a dărîmat altarele de pe acoperișul odăii de sus a lui Ahaz, pe cari le făcuseră împărații lui Iuda, și altarele pe cari le făcuse Manase în cele două curți ale Casei Domnului; după ce le-a sfărîmat și le-a luat de acolo, le-a aruncat țărîna în pîrîul Chedron.

13. Împăratul a pîngărit înălțimile cari erau în fața Ierusalimului, pe partea dreaptă a muntelui Pierzării, și pe cari le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urîciunea Sidonienilor, lui Chemoș, urîciunea Moabului, și lui Milcom, urîciunea fiilor lui Amon.

14. A sfărîmat stîlpii idolești și a dărîmat Astarteele, și locul lor l-a umplut cu oase omenești.

15. A dărîmat și altarul de la Betel, și înălțimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălțimea și a prefăcut-o în țărînă, și a ars idolul Astarteei.

16. Iosia, întorcîndu-se și văzînd mormintele cari erau acolo în munte, a trimes să ia oasele din morminte, și le-a ars pe altar și l-a pîngărit, după cuvîntul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.

17. El a zis: „Ce este mormîntul acesta pe care-l văd?“ Oamenii din cetate i-au răspuns: „Este mormîntul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, și a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le împlinești tu.“

18. Și el a zis: „Lăsați-l; nimeni să nu-i miște oasele!“ Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale proorocului care venise din Samaria.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 23