Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 21:15-26 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

15. pentrucă au făcut ce este rău înaintea Mea și M’au mîniat din ziua cînd au ieșit părinții lor din Egipt, pînă în ziua de azi!“

16. Manase a vărsat deasemenea mult sînge nevinovat, pînă acolo încît a umplut Ierusalimul dela un capăt la altul, afară de păcatele pe cari le-a săvîrșit și în cari a tîrît și pe Iuda, făcînd ce este rău înaintea Domnului.

17. Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, și păcatele la cari s’a dedat, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?

18. Manase a adormit cu părinții săi, și a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Și, în locul lui, a domnit fiul său Amon.

19. Amon avea douăzeci și doi de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit doi ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Meșulemet, fata lui Haruț, din Iotba.

20. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase;

21. a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise și tatăl său, și s’a închinat înaintea lor;

22. a părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților săi, și n’a umblat în calea Domnului.

23. Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui, și au omorît pe împărat în casa lui.

24. Dar poporul țării a lovit pe toți cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; și poporul țării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia.

25. Celelalte fapte ale lui Amon, și ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?

26. L-au îngropat în mormîntul său, în grădina lui Uza. Și, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 21