Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 16:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. În al șaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.

2. Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit șasesprezece ani la Ierusalim.El n’a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.

3. Ci a umblat în calea împăraților lui Israel; și chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le isgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

4. A adus jertfe și tămîie pe înălțimi, pe dealuri și supt toți copacii verzi.

5. Atunci Rețin, împăratul Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s’au suit împotriva Ierusalimului ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n’au putut să-l biruiască.

6. În acelaș timp, Rețin, împăratul Siriei, a adus iarăș Elatul subt stăpînirea Sirienilor; a izgonit pe Evrei din Elat, și Sirienii au venit la Elat, unde au locuit pînă în ziua de azi.

7. Ahaz a trimes soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună: „Eu sînt robul tău și fiul tău; suie-te, și izbăvește-mă din mîna împăratului Siriei, și din mîna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.“

8. Și Ahaz a luat argintul și aurul din Casa Domnului și din vistieriile casei împăratului, și l-a trimes ca dar împăratului Asiriei.

9. Împăratul Asiriei l-a ascultat. S’a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir, și a omorît pe Rețin.

10. Împăratul Ahaz s’a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Și, văzînd altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimes preotului Urie chipul și înfățișarea acestui altar, întocmai cum era făcut.

11. Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimes din Damasc de împăratul Ahaz, și preotul Urie l-a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 16