Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 15:12-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Astfel s’a împlinit ce spusese lui Iehu Domnul, cînd zisese: „Fiii tăi pînă în al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.“

13. Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în al treizeci și nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria.

14. Menahem, fiul lui Gadi, s’a suit din Tirța și a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Șalum, fiul lui Iabeș, și l-a omorît; și, în locul lui, a domnit el.

15. Celelalte fapte ale lui Șalum, și uneltirea pe care a făcut-o, sînt scrise în cartea Cronicilor împăraților lui Israel.

16. Atunci Menahem a bătut Tifsahul și pe toți ceice erau în el, cu ținutul lui dinspre Tirța; l-a bătut pentrucă nu-și deschisese porțile. Și a spintecat pîntecele tuturor femeilor însărcinate.

17. În al treizeci și nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria.

18. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut, cît a trăit, dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

19. Pul, împăratul Asiriei, a venit în țară. Și Menahem a dat lui Pul o mie de talanți de argint, ca să-l ajute să-și întărească domnia.

20. Menahem a ridicat argintul acesta dela toți cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare cîte cincizeci de sicli de argint. Împăratul Asiriei s’a întors înapoi, și nu s’a oprit atunci în țară.

21. Celelalte fapte ale lui Menahem, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?

22. Menahem a adormit cu părinții săi. Și, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.

23. În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.

24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 15