Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 13:10-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. În al treizeci și șaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit șasesprezece ani.

11. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, și s’a dedat la ele ca și el.

12. Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui, și războiul pe care l-a avut cu Amația, împăratul lui Iuda, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?

13. Ioas a adormit cu părinții săi. Și pe scaunul lui de domnie s’a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împărații lui Israel.

14. Elisei s’a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s’a pogorît la el, a plîns pe fața lui, și a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!“

15. Elisei i-a zis: „Ia un arc și săgeți.“ Și a luat un arc și niște săgeți!

16. Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mîna ta.“ Și dupăce l-a încordat cu mîna lui, Elisei și-a pus mînile pe mînile împăratului,

17. și a zis: „Deschide fereastra din spre răsărit.“ Și a deschis-o. Elisei a zis: „Trage.“ Și a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva Sirienilor: vei bate pe Sirieni la Afec pînă îi vei nimici.“

18. Elisei a mai zis: „Ia săgeți.“ Și a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Lovește în pămînt!“ Și a lovit de trei ori; apoi s’a oprit.

19. Omul lui Dumnezeu s’a mîniat pe el, și a zis: „Trebuia să lovești de cinci sau șase ori: atunci ai fi bătut pe Sirieni pînă i-ai fi nimici, acum îi vei bate numai de trei ori.“

20. Elisei a murit, și a fost îngropat. În anul următor, au intrat în țară niște cete de Moabiți.

21. Și, pe cînd îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, și au aruncat pe omul acela în mormîntul lui Elisei. Omul s’a atins de oasele lui Elisei, și a înviat și s’a sculat pe picioare.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 13