Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 12:14-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

14. ci îl dădeau celor ce făceau lucrarea, ca să-l întrebuințeze pentru dregerea Casei Domnului.

15. Nu se cerea socoteală oamenilor în mînile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit.

16. Argintul jertfelor pentru vină și al jertfelor de ispășire nu era adus în Casa Domnului: ci era pentru preoți.

17. Atunci Hazael, împăratul Siriei, s’a suit și s’a bătut împotriva Gatului, și l-a cucerit. Hazael avea de gînd să se suie împotriva Ierusalimului.

18. Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, și anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram și de Ahazia, părinții săi, împărații lui Iuda, ce închinase el însuș, și tot aurul care se găsea în visteriile Casei Domnului și casei împăratului. Și a trimes totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s’a suit împotriva Ierusalimului.

19. Celelalte fapte ale lui Ioas, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?

20. Slujitorii lui s’au răsculat, au făcut o uneltire și au lovit pe Ioas în casa Milo, care este la pogorîșul dela Sila.

21. Iozacar, fiul lui Șimeat, și Iozabad, fiul lui Șomer, slujitorii lui, l-au lovit și a murit. Apoi l-au îngropat cu părinții săi, în cetatea lui David. Și, în locul lui a domnit fiul său Amația

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 12