Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 9:8-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care S’a îndurat de tine, și te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul, Dumnezeul tău! Pentrucă Dumnezeul tău iubește pe Israel și vrea să-l facă să rămînă în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca să faci judecată și dreptate.“

9. Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanți de aur, foarte multe mirodenii, și pietre scumpe. N’au mai fost mirodenii ca cele date împăratului Solomon de împărăteasa din Seba.

10. Slujitorii lui Hiram și slujitorii lui Solomon, cari au adus aur din Ofir, au adus și lemn mirositor și pietre scumpe.

11. Împăratul a făcut cu lemnul mirositor scări pentru Casa Domnului și pentru casa împăratului, și arfe și alăute pentru cîntăreți. Nu se mai văzuse așa ceva în țara lui Iuda.

12. Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit ea, ce a cerut, mai mult decît adusese ea împăratului. Apoi s’a întors și s’a dus în țara ei, ea și slujitorii ei.

13. Greutatea aurului care venea pe fiecare an lui Solomon era de șase sute șasezeci și șase de talanți de aur,

14. afară de ce lua dela negustorii cei mari și dela cei mici, dela toți împărații Arabiei și dela dregătorii țării, cari aduceau aur și argint lui Solomon.

15. Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, și pentru fiecare din ele a întrebuințat șase sute de sicli de aur bătut,

16. și alte trei sute de scuturi de aur bătut, și pentru fiecare din ele a întrebuințat trei sute de sicli de aur; și împăratul le-a pus în casa pădurii Libanului.

17. Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeș, și l-a acoperit cu aur curat.

18. Scaunul acesta de domnie avea șase trepte, și un așternut pentru picioare, de aur, care se ținea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului erau răzimători, lîngă răzimători erau doi lei,

19. și pe cele șase trepte, de o parte și de alta, erau doisprezece lei. Așa ceva nu s’a făcut pentru nici o împărăție.

20. Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, și toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nu era nimic de argint: argintului nu i se dădea niciun preț, pe vremea lui Solomon.

21. Căci împăratul avea corăbii din Tarsis cari călătoreau cu slujitorii lui Hiram; și la fiecare trei ani veneau corăbiile din Tarsis, aducînd aur și argint, fildeș, maimuțe și păuni.

22. Împăratul Solomon a întrecut pe toți împărații pămîntului prin bogățiile și înțelepciunea lui.

23. Toți împărații pămîntului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 9