Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 9:16-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

16. și alte trei sute de scuturi de aur bătut, și pentru fiecare din ele a întrebuințat trei sute de sicli de aur; și împăratul le-a pus în casa pădurii Libanului.

17. Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeș, și l-a acoperit cu aur curat.

18. Scaunul acesta de domnie avea șase trepte, și un așternut pentru picioare, de aur, care se ținea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului erau răzimători, lîngă răzimători erau doi lei,

19. și pe cele șase trepte, de o parte și de alta, erau doisprezece lei. Așa ceva nu s’a făcut pentru nici o împărăție.

20. Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, și toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nu era nimic de argint: argintului nu i se dădea niciun preț, pe vremea lui Solomon.

21. Căci împăratul avea corăbii din Tarsis cari călătoreau cu slujitorii lui Hiram; și la fiecare trei ani veneau corăbiile din Tarsis, aducînd aur și argint, fildeș, maimuțe și păuni.

22. Împăratul Solomon a întrecut pe toți împărații pămîntului prin bogățiile și înțelepciunea lui.

23. Toți împărații pămîntului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.

24. Și fiecare din ei își aducea darul lui, lucruri de argint și lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catîri; așa era în fiecare an.

25. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii dela carăle lui, și douăsprezece mii de călăreți pe cari i-a așezat în cetățile unde își ținea carăle și la Ierusalim lîngă împărat.

26. El stăpînea peste toți împărații, dela Rîu pînă la țara Filistenilor și pînă la hotarul Egiptului.

27. Împăratul a făcut argintul tot așa de obicinuit la Ierusalim ca pietrele, și cedrii tot atît de mulți ca smochinii sălbatici, cari cresc pe cîmpie.

28. Din Egipt și din toate țările se aduceau cai pentru Solomon.

29. Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintîi și cele depe urmă, nu sînt scrise oare în Cartea proorocului Natan, în proorocia lui Ahia din Silo, și în descoperirile proorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?

30. Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.

31. Apoi Solomon a adormit cu părinții lui, și l-au îngropat în cetatea tatălui său David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 9