Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 8:12-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Atunci Solomon a adus arderi de tot Domnului pe altarul Domnului, pe care-l zidise înaintea pridvorului.

13. Aducea ce era poruncit de Moise pentru fiecare zi, pentru zilele de Sabat, pentru zilele de lună nouă, și pentru sărbători, de trei ori pe an, la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămînilor, și la sărbătoarea corturilor.

14. A pus în slujbele lor, așa cum le rînduise tatăl său David, cetele preoților, după slujba lor, pe Leviți după însărcinarea lor, care era să mărească pe Domnul și să facă zi de zi de slujbă în fața preoților, și pe ușieri, împărțiți la fiecare ușă, după cetele lor: căci așa poruncise David, omul lui Dumnezeu.

15. Nu s’au abătut dela porunca împăratului cu privire la preoți și Leviți, nici cu privire la vreun alt lucru, nici în privința vistieriilor.

16. Așa s’a înfăptuit toată lucrarea lui Solomon, din ziua cînd s’a pus temelia Casei Domnului și pînă în ziua cînd a fost isprăvită. Casa Domnului a fost deci isprăvită.

17. Solomon a plecat atunci la Ețion-Gheber și la Elot, pe țărmul mării, în țara Edomului.

18. Și Hiram i-a trimes, prin slujitorii săi, corăbii și slujitori cari cunoșteau marea. Ei s’au dus cu slujitorii lui Solomon la Ofir, și au luat de acolo patru sute cincizeci de talanți de aur, pe cari i-au adus împăratului Solomon.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 8