Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 7:4-19 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Împăratul și tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului.

5. Împăratul Solomon a junghiat douăzeci și două de mii de boi și o sutădouăzeci de mii de oi. Astfel au făcut împăratul și tot poporul sfințirea Casei lui Dumnezeu.

6. Preoții stăteau la locul lor, și tot astfel și Leviții, cu instrumentele făcute în cinstea Domnului de împăratul David, pentru cîntarea laudelor Domnului, cînd i-a însărcinat David să mărească pe Domnul, zicînd: „Căci îndurarea lui ține în veac!“ Preoții sunau din trîmbițe în fața lor. Și tot Israelul era de față.

7. Solomon a sfințit și mijlocul curții, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot și grăsimile jertfelor de mulțămire, pentrucă altarul de aramă, pe care-l făcuse Solomon, nu putea cuprinde arderile de tot, darurile de mîncare și grăsimile.

8. Solomon a prăznuit sărbătoarea în vremea aceea șapte zile, și tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulțime de oameni, dela intrarea Hamatului pînă la pîrîul Egiptului.

9. În ziua a opta, au avut o adunare de sărbătoare; căci sfințirea altarului au făcut-o șapte zile, și sărbătoarea tot șapte zile.

10. În a douăzeci și treia zi a lunii a șaptea, Solomon a trimes înapoi în corturi pe popor, care era vesel și mulțămit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său Israel.

11. Cînd a isprăvit Solomon Casa Domnului și casa împăratului, și a izbutit în tot ce-și pusese de gînd să facă în Casa Domnului și în casa împăratului,

12. Domnul S’a arătat lui Solomon noaptea, și i-a zis: „Îți ascult rugăciunea, și aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.

13. Cînd voi închide cerul, și nu va fi ploaie, cînd voi porunci lăcustelor să mănînce țara, cînd voi trimete ciuma în poporul Meu:

14. dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate dela căile lui rele, – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și-i voi tămădui țara.

15. Ochii Mei vor fi deschiși de acum, și urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.

16. Acum, aleg și sfințesc casa aceasta, pentruca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, și voi avea totdeauna ochii și inima Mea acolo.

17. Și tu, dacă vei umbla înaintea Mea cum a umblat tatăl tău David, făcînd tot ce ți-am poruncit, și dacă vei păzi legile și poruncile Mele,

18. voi întări scaunul de domnie al împărăției tale, cum am făgăduit tatălui tău David, cînd am zis: «Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaș, care să domnească peste Israel.»

19. Dar dacă vă veți abate, dacă veți părăsi legile și poruncile Mele, pe cari vi le-am dat, și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor,

Citiți capitolul complet 2 Cronici 7