Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 4:7-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. A mai făcut zece sfeșnice de aur, după porunca privitoare la ele, și le-a așezat în Templu, cinci la dreapta și cinci la stînga.

8. A mai făcut zece mese, și le-a așezat în Templu, cinci la dreapta și cinci la stînga.A mai făcut o sută de potire de aur.

9. A mai făcut curtea preoților, și curtea cea mare, cu porțile ei, ale căror aripi le-a acoperit cu aramă

10. A așezat marea în partea dreaptă, la miazăzi-răsărit.

11. Hiram a făcut cenușarele, lopețile și potirele.Astfel a isprăvit Hiram lucrarea pe care i-a dat-o împăratul Solomon s’o facă pentru Casa lui Dumnezeu:

12. doi stîlpi, cu cele două capete și coperișurile lor cu cununi de pe vîrful stîlpilor; cele două rețele pentru acoperirea celor două coperișuri ale capetelor de pe vîrful stîlpilor;

13. cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, cîte două șiruri de rodii pentru fiecare rețea, pentru acoperirea celor două coperișuri cu cununi ale capetelor de pe vîrful stîlpilor;

14. cele zece temelii, și cele zece lighene de pe temelii;

15. marea, și cei doisprezece boi de subt ea;

16. cenușarele, lopețile și furculițele. Toate aceste unelte, pe cari le-a dat împăratul Solomon lui Huram-Abi să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.

17. Împăratul a pus să le toarne în cîmpia Iordanului, într’un pămînt cleios, între Sucot și Țereda.

18. Solomon a făcut toate aceste unelte în număr atît de mare, încît nu s’a putut cerceta greutatea aramei.

19. Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa lui Dumnezeu: altarul de aur, mesele pe cari se puneau pînile pentru punerea înaintea Domnului;

20. sfeșnicile și candelele lor de aur curat, cari trebuiau aprinse, după poruncă înaintea Locului prea sfînt,

21. florile, candelele, și mucările de aur, de aur foarte curat:

22. cuțitele, potirele, ceștile și cățuile de aur curat; și aripile de aur pentru ușa dinlăuntru a casei, dela intrarea Locului prea sfînt, și pentru ușa casei dela intrarea Templului.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 4