Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 32:19-33 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

19. Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pămîntului, cari sînt lucrarea mînilor omenești.

20. Împăratul Ezechia și proorocul Isaia, fiul lui Amoț, au început să se roage pentru lucrul acesta și au strigat către cer.

21. Atunci Domnul a trimes un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toți vitejii, domnitorii și căpeteniile. Și împăratul s’a întors rușinat în țara lui. A intrat în casa dumnezeului său, și cei ce ieșiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.

22. Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mîna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mîna tuturor, și i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.

23. Mulți au adus Domnului daruri în Ierusalim, și au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s’a înălțat în ochii tuturor popoarelor.

24. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit, și i-a dat un semn.

25. Dar Ezechia n’a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s’a îngîmfat inima. Mînia Domnului a venit peste el, peste Iuda și peste Ierusalim.

26. Atunci Ezechia s’a smerit din mîndria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, și mînia Domnului n’a venit peste ei în timpul vieții lui Ezechia.

27. Ezechia a avut multe bogății și multă slavă. Și-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi, și de toate lucrurile cari se pot dori;

28. hambare pentru roadele de grîu, de must și de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite, și staule pentru oi.

29. Și-a zidit cetăți, și a avut belșug de boi și de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuții.

30. Tot Ezechia a astupat și gura de sus a apelor Ghihon, și le-a adus în jos spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui.

31. Însă, cînd au trimes căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în țară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentruca să cunoască tot ce era în inima lui.

32. Celelalte fapte ale lui Ezechia, și faptele lui evlavioase, sînt scrise în vedenia proorocului Isaia, fiul lui Amoț, în cartea împăraților lui Iuda și Israel.

33. Ezechia a adormit cu părinții săi, și l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda și locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Și, în locul lui, a domnit fiul său Manase.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 32