Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 20:9-19 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. „Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfățișa înaintea casei acesteia și înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strîmtorării noastre, și Tu ne vei asculta și ne vei mîntui!

10. Acum, iată, fiii lui Amon, și ai lui Moab și cei din muntele Seir, la cari n’ai îngăduit lui Israel să intre, cînd venea din țara Egiptului, – căci s’a abătut de la ei și nu i-a nimicit, –

11. iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moștenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpînire!

12. O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi, care înaintează împotriva noastră, și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sînt îndreptați spre Tine!“

13. Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fiii lor.

14. Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf.

15. Și Iahaziel a zis: „Ascultați, tot Iuda și locuitorii din Ierusalim, și tu, împărate Iosafat! Așa vă vorbește Domnul: „Nu vă temeți și nu vă spăimîntați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu.

16. Mîne pogorîți-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Țiț, și-i veți găsi la capătul văii, în fața pustiei Ieruel.

17. Nu veți avea de luptat în lupta aceasta: așezați-vă, stați acolo, și veți vedea izbăvirea pe care v’o va da Domnul. Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă spăimîntați; mîne, ieșiți-le înainte, și Domnul va fi cu voi!“

18. Iosafat s’a plecat cu fața la pămînt, și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului s’au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui.

19. Leviții dintre fiii Chehatiților și dintre fiii Coreiților s’au sculat și au lăudat cu glas tare și puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 20