Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 2:1-13 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Solomon a poruncit să se zidească o casă Numelui Domnului și o casă împărătească pentru el.

2. Solomon a numărat șapte zeci de mii de oameni, ca să ducă sarcinile, optzeci de mii ca să taie pietre pe munte, și trei mii șase sute ca să-i privegheze.

3. Solomon a trimes să spună lui Hiram, împăratul Tirului: „Fă-mi și mie cum ai făcut tatălui meu David, căruia i-ai trimes cedri, ca să-și zidească o casă de locuit.

4. Iată, eu înalț o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu, ca să I-o închin Lui, să ard înaintea Lui tămîie mirositoare, să aduc necurmat în ea pînile pentru punerea înainte, și să aduc arderile de tot de dimineață și de seară, în zilele de Sabat, de lună nouă, și de sărbătoare ale Domnului, Dumnezeului nostru, după o lege vecinică pentru Israel.

5. Casa pe care o voi zidi trebuie să fie mare, căci Dumnezeul nostru este mai mare decît toți dumnezeii.

6. Dar cine poate să-I zidească o casă, cînd cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Și cine sînt eu, ca să-I zidesc o casă, decît doar ca să ard tămîie înaintea Lui?

7. Trimete-mi dar un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei și ferului, a materiilor văpsite în purpură, a materiilor de coloarea cărmîzului și de coloare albastră, și care să cunoască săpătura în lemn, ca să lucreze cu meșterii iscusiți cari sînt la mine în Iuda și la Ierusalim și pe cari i-a ales tatăl meu David.

8. Trimete-mi din Liban și lemn de cedru, de chiparos și de santal; căci știu că slujitorii tăi se pricep să taie lemne din Liban. Iată că slujitorii mei vor fi cu ai tăi.

9. Să mi se pregătească lemn din belșug, căci casa pe care o voi zidi, va fi mare și măreață.

10. Slujitorilor tăi cari vor tăia, cari vor doborî jos lemnele, le voi da douăzeci de mii de cori de grîu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de bați de vin și douăzeci de mii de bați de untdelemn.“

11. Hiram, împăratul Tirului, a răspuns astfel, printr’o scrisoare, pe care a trimes-o lui Solomon: „Pentrucă Domnul iubește pe poporul Său, de aceea te-a pus împărat peste ei.“

12. Hiram a mai zis: „Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerurile și pămîntul, că a dat împăratului David un fiu înțelept, priceput și cuminte, care va zidi o casă Domnului și o casă împărătească pentru el!

13. Îți trimet dar un om meșter și priceput, pe Huram-Abi,

Citiți capitolul complet 2 Cronici 2