Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 18:3-9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?“ Iosafat i-a răspuns: „Eu ca tine, și poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.“

4. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvîntul Domnului.“

5. Împăratul lui Israel a strîns pe prooroci, în număr de patru sute, și le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?“ Și ei au răspuns: „Suie-te, și Dumnezeu o va da în mînile împăratului.“

6. Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici nici un prooroc al Domnului, prin care să-L putem întreba?“

7. Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proorocește nimic bun, nu proorocește niciodată decît rău: este Mica, fiul lui Imla.“ Și Iosafat a zis: „Să nu vorbească așa împăratul!“

8. Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, și i-a zis: „Trimete să vină îndată Mica, fiul lui Imla.“

9. Împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, ședeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcați cu hainele lor împărătești; ședeau în locul de la intrarea porții Samariei. Și toți proorocii prooroceau înaintea lor.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 18