Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 17:5-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. Domnul a întărit domnia în mînile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Și a avut o mulțime de bogății și slavă.

6. Inima lui s’a întărit din ce în ce în căile Domnului, și a îndepărtat din Iuda chiar și înălțimile și idolii.

7. În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel și Mica, să se ducă să învețe pe oameni în cetățile lui Iuda.

8. A trimes cu ei pe Leviții Șemaia, Netania, Zebadia, Asael, Șemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia și Tob-Adonia, Leviți, și pe preoții Elișama și Ioram.

9. Ei au învățat pe oameni în Iuda, avînd cu ei cartea legii Domnului. Au străbătut toate cetățile lui Iuda, și au învățat pe oameni în mijlocul poporului.

10. Groaza Domnului a apucat toate împărățiile țărilor dimprejurul lui Iuda, și n’au făcut război împotriva lui Iosafat.

11. Niște Filisteni au adus lui Iosafat daruri și un bir în argint; și Arabii i-au adus și ei vite, șapte mii șapte sute de berbeci și șapte mii șapte sute de țapi.

12. Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetățui și cetăți pentru merinde.

13. A strîns merinde în cetățile lui Iuda, și avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostași.

14. Iată numărul lor, după casele părinților lor. Din Iuda, căpetenii peste o mie: Adna, căpetenia, cu trei sute de mii de viteji;

Citiți capitolul complet 2 Cronici 17