Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 4:7-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. Filistenii s’au temut, pentrucă au crezut că Dumnezeu venise în tabără. «Vai de noi!» au zis ei, «căci n’a fost așa ceva pînă acum.

8. Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mîna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceștia au lovit pe Egipteni cu tot felul de urgii în pustie.

9. Întăriți-vă, și fiți oameni, Filistenilor, ca nu cumva să fiți robi Evreilor, cum v’au fost ei robi vouă: fiți oameni și luptați!“

10. Filistenii au început lupta, și Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrîngerea a fost foarte mare, și din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeștri.

11. Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, și cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit.

12. Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie și a venit la Silo în aceaș zi cu hainele sfîșiate, și cu capul acoperit cu țărînă.

13. Cînd a ajuns,Eli, aștepta, stînd pe un scaun lîngă drum, căci inima îi era neliniștită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, și toată cetatea a strigat.

14. Eli, auzind aceste strigăte, a zis: „Ce însemnează zarva aceasta?“ Și îndată omul a venit și a adus lui Eli vestea aceasta.

15. Și Eli era în vîrstă de nouăzeci și opt de ani, avea ochii întunecați și nu mai putea să vadă.

16. Omul a zis lui Eli: „Vin de pe cîmpul de bătaie, și din cîmpul de bătaie am fugit astăzi“. Eli a zis: „Ce s’a întîmplat, fiule?“

17. Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: „Israel a fugit dinaintea Filistenilor, și poporul a suferit o mare înfrîngere; și chiar cei doi fii ai tăi, Hofni și Fineas, au murit, și chivotul Domnului a fost luat.“

18. Abea a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, și Eli a căzut de pe scaun pe spate, lîngă poartă; și-a rupt ceafa și a murit, căci era om bătrîn și greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.

19. Noru-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată, și sta să nască. Cînd a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei și despre moartea bărbatului ei, s’a înconvoiat și a născut, căci au apucat-o durerile nașterii.

20. Cînd trăgea să moară, femeile cari erau lîngă ea i-au zis:„Nu te teme, căci ai născut un fiu!“ Dar ea n’a răspuns și n’a luat seama la ce i se spunea.

21. A pus copilului numele I – Cabod!, zicînd: „S’a dus slava din Israel!“ Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu, și din pricina socrului și bărbatului ei.

22. Ea a zis: „S’a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.“

Citiți capitolul complet 1 Samuel 4