Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 22:9-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Doeg, Edomitul, care era și el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.

10. Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde și i-a dat sabia lui Goliat, Filisteanul.“

11. Împăratul a trimes după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, și după toată casa tatălui său, după preoții cari erau la Nob. Ei au venit toți la împărat.

12. Saul a zis: „Ascultă, fiul lui Ahitub!“ El a răspuns: „Iată-mă, domnul meu!“

13. Saul i-a zis: „Pentruce v’ați unit împotriva mea, tu și fiul lui Isai? Pentruce i-ai dat pîne și o sabie, și ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea și să-mi întindă curse, cum face astăzi?“

14. Ahimelec a răspuns împăratului: „Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui, și înconjurat cu cinste în casa ta?

15. Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine așa ceva! Să nu arunce împăratul nici o vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu știe nimic din toate acestea, nici lucru mic nici lucru mare.“

16. Împăratul a zis: „Trebuie să mori, Ahimelec, tu și toată casa tatălui tău.“

17. Și împăratul a zis alergătorilor cari stăteau lîngă el: „Întoarceți-vă, și omorîți pe preoții Domnului; căci s’au învoit cu David: au știut bine că fuge, și nu mi-au dat de veste.“ Dar slujitorii împăratului n’au voit să întindă mîna ca să lovească pe preoții Domnului.

18. Atunci împăratul a zis lui Doeg: „Întoarce-te, și lovește pe preoți.“ Și Doeg, Edomitul, s’a întors, și a lovit pe preoți; a omorît în ziua aceea optzeci și cinci de oameni, cari purtau efodul de in.

19. Saul a mai trecut prin ascuțișul săbiei cetatea preoțească Nob; bărbați și femei, copii și prunci, boi, măgari și oi: toți au căzut supt ascuțișul săbiei.

20. Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David,

Citiți capitolul complet 1 Samuel 22