7. Cînd ți se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
8. Apoi să te pogori înaintea mea la Ghilgal; și eu mă voi pogorî la tine, ca să aduc arderi de tot și jertfe de mulțămire. Să mă aștepți șapte zile acolo, pînă voi ajunge eu la tine și-ți voi spune ce ai să faci.“
9. De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, și toate semnele acestea s’au împlinit în aceeaș zi.
10. Cînd au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieșit înainte o ceată de prooroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, și el a proorocit în mijlocul lor.
11. Toți cei ce-l cunoscuseră mai înainte, au văzut că proorocea împreună cu proorocii, și își ziceau unul altuia în popor: „Ce s’a întîmplat cu fiul lui Chis? Oare și Saul este între prooroci?“
12. Cineva din Ghibea a răspuns: „Și cine este tatăl lor?“ Deacolo zicala: „Oare și Saul este între prooroci?“ –