Vechiul Testament

Noul Testament

1 Împăraţi 8:62-66 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

62. Împăratul și tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului.

63. Solomon a junghiat douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulțămire, pe care a adus-o Domnului. Așa a făcut împăratul și toți copiii lui Israel sfințirea Casei Domnului.

64. În ziua aceea, împăratul a sfințit mijlocul curții, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot, darurile de mîncare, și grăsimile jertfelor de mulțămire, pentrucă altarul de aramă care este înaintea Domnului era prea mic, ca să cuprindă arderile de tot, darurile de mîncare, și grăsimile jertfelor de mulțămire.

65. Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea, și tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulțime, venită dela împrejurimile Hamatului pînă la pîrîul Egiptului, s’a strîns înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, timp de șapte zile, și alte șapte zile, adică patrusprezece zile.

66. În ziua a opta, a dat drumul poporului. Și ei au binecuvîntat pe împărat, și s’au dus în corturile lor, veseli și cu inima mulțămită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David, și poporului Său Israel.

Citiți capitolul complet 1 Împăraţi 8