Vechiul Testament

Noul Testament

1 Împăraţi 6:10-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. A făcut de cinci coți de înalte fiecare din caturile dimprejurul întregei case, și le-a legat de casă prin lemne de cedru.

11. Domnul a vorbit lui Solomon, și i-a zis:

12. „Tu zidești casa aceasta! Dacă vei umbla după legile Mele, dacă vei împlini orînduirile Mele, dacă vei păzi și vei urma toate poruncile Mele, voi împlini față de tine făgăduința pe care am făcut-o tatălui tău David,

13. voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, și nu voi părăsi pe poporul Meu Israel.“

14. După ce a isprăvit de zidit casa,

15. Solomon i-a îmbrăcat zidurile pe din lăuntru cu scînduri de cedru, dela pardoseală pînă la tavan; a îmbrăcat astfel în lemn partea dinlăuntru, și a acoperit pardoseala casei cu scînduri de chiparos.

16. A îmbrăcat cu scînduri de cedru cei douăzeci de coți ai fundului casei, dela pardoseală pînă în creștetul zidurilor, și a păstrat locul acesta ca să facă din el Sfînta Sfintelor, Locul prea sfînt.

17. Cei patruzeci de coți de dinainte alcătuiau Casa, adică Templul.

18. Lemnul de cedru din lăuntru avea săpături de colocinți, și flori deschise; totul era de cedru, nu se vedea nicio piatră.

19. Solomon a pregătit Locul prea sfînt înlăuntru în mijlocul casei, ca să așeze acolo chivotul legămîntului Domnului.

20. Locul prea sfînt avea douăzeci de coți lungime, douăzeci de coți lățime, și douăzeci de coți înălțime. Solomon l-a căptușit cu aur curat. A făcut înaintea Locului prea sfînt un altar de lemn de cedru, și l-a acoperit cu aur.

Citiți capitolul complet 1 Împăraţi 6